Rodion G.A.

Rodion – îmblânzitorul de sunete

Interviul cu Rodion de: Tudor Runcanu
Coordonator de proiect: Sorin Luca

 

http://imaginidinvis.ro/wp-content/themes/rhapsody/plugins/dzs-imageeffects/img/over2.png Rodion Roșca: Primele înregistrări pe care le-am făcut erau trase cu un magnetofon Duo Tesla şi nu am avut mare lucru, numai o ghitară şi un fel de tobe de pionieri. Mă mai ajutam cu bătăi ale mâinilor pe genunchi, unde era plasat şi un microfon, singurul pe care l-am folosit în anii ’70 şi pentru a înregistra vocile, un Grundig mic. Piesele le-am tras mai mult pentru a păstra memoria liniei melodice, urmând ca ulterior, când am timp, să le dezvolt. Prin supraimprimare, am tras pe pista cealaltă a magnetofonului vocea şi de cele mai multe ori nu era o sincronizare perfectă între voce şi ghitară pentru că eu nu auzeam ceea ce trăsesem anterior. Era un decalaj de timp şi a trebuit să îmi dau seama care este memoria de latenţă la tempo. În timp am devenit profesionist în a încadra textul în melodie.

T: Piesele aveau o structură clară de la început?

R: Ideile apăreau spontan. Interesant era că, după ce trăgeam piesele sub formă de idee, aveam un mare avantaj datorită supraimprimărilor şi căutam formule care să sune bine, şabloane gen Smoke on the Water. Aveam multe idei din acestea şi ţineam neapărat să le memorez. În timp scurt le-am înregistrat pentru a reveni mai apoi să adaug una, alta. Din 1970 şi până în 78 am tras nenumărate piese, poate peste 60 de piese. Pe multe dintre ele le-am ars şi le-am distrus în momentul în care m-am certat cu o fată, cea pentru care le compusesem. Ulterior, pe cele pe care mi le-am mai reamintit, le-am retras. Aşa au fost refăcute piesele «Stele şi lumini » sau « Raze ». Prin ’75, când eram încă la Liceul Bariţiu, aveam 30 de piese complete, de la cap la coadă, ca şi structură. Erau trase cu ghitara, tobe şi voci. Nu aveam sintetizator însă, folosind ghitara am descoperit nişte efecte din supramodularea, distorsionarea ei. Dacă trebuia să fac o temă pentru o melodie, puneam magnetofonul pe recording, cu stop, cântam sunetul pe chitară şi eliberăm stopul. Ăsta era primul sunet din solo. Opream şi cântam nota următoare în acelaşi fel. Deşi pare ridicol acum, asta făceam. Apoi această secvenţă trasă puteam să o repet de câte ori vroiam. Interesant era că în timpul eliberării butonului de stop apărea o “chiţcăială”, un sunet ciudat care e tipic sintetizatoarelor. Magnetofonul nu pornea la fix, avea un demaraj. Acolo se năştea sunetul pe care mai apoi îl treceam printr-un ecou.

T: Aţi folosit mai multe magnetofoane simultan?

R: La început am avut numai unul, apoi am folosit două. Apoi mi-am mai cumpărat, apăruseră Sonet D4 sau B100 cu care am făcut cele mai bune lucrări. După ce trăgeam tema, reveneam şi cântam o terţă. Aşa melodia devenea foarte, foarte vastă. Urmau ritmurile, vocea şi corurile… şi reveneam la leit-motiv. Cam asta era metoda de compunere. La final dublam înregistrarea, cu o mică deplasare, şi obţineam un flanger sau un defazor, totul la microsecunde. Nici nu observai pentru că aparent totul era la fel, însă apăreau sunete noi în funcţie de cum se aliniau benzile.

http://imaginidinvis.ro/wp-content/themes/rhapsody/plugins/dzs-imageeffects/img/over2.png„Numele lui Rodion Roşca e strâns legat de apariţia în ţara noastră a rock-ului electronic, un gen muzical ce s-a cristalizat în perioada anilor `70, graţie unor muzicieni precum Jean Michel Jarre, Vangelis, Isao Tomita, Tangerine Dream. Spre deosebire de aceştia, Rodion Roşca n-a avut la dispoziţie tot felul de sintetizatoare sofisticate, însă atras fiind de mirajul efectelor electro-acustice a reuşit să realizeze cu mijloace deosebit de modeste, creaţii muzicale de o certă valoare. Pentru a-şi imprima compoziţiile, n-a beneficiat de un studio modern de înregistrări, ci doar de strâmta cameră în care locuia, de un banal magnetofon de amatori şi de un mic generator de efecte electronice, pe care şi l-a construit prin modificarea structurii de bază a unei tastaturi cumpărate dintr-un magazin de jucării . Unele din piesele imprimate le-a interpretat singur, reuşind prin înregistrări suprapuse să cânte toate vocile şi să mânuiască toate instrumentele. Altele le-a înregistrat alături de Gicu Fărcaş (bas, voce) şi Adrian Căpraru (tobe), împreună cu care a alcătuit, timp de mai mulţi ani, trio-ul Rodion GA. Înainte de constituirea acestui trio realizase banda sonoră a filmului „Misiunea spaţială Delta” – film produs de studioul bucureştean Animafilm. În 1988 s-a retras din activitatea muzicală pentru a se dedica vieţii de familie. În ciuda precarei dotări tehnice de care a putut beneficia în anii `7o – `80, Rodion Roşca a lăsat în urma sa multe imprimări de calitate, imprimări ce se bucura şi astăzi de aprecieri deosebit de elogioase. O reuşită datorată faptului că Rodion Roşca a compensat din plin lipsa unei dotări tehnice adecvate prin remarcabilul său spirit de inventivitate (voci, tobe şi diferite sunete concrete procesate cu ajutorul pedalei de la chitara electrică, fraze melodice derulate invers, etc.) şi printr-o muncă tenace dusă până la epuizare. O muncă de Sisif, care a însemnat sacrificarea multor zile şi nopţi pentru definitivarea fiecărei piese. Da, aşa era acel Rodion Roşca al anilor `70 – `80 , un spirit ardent şi inovator, un muzician meticulos şi foarte ambiţios, un om deosebit, un mare sufletist …”

Doru Stoica, fost redactor şi realizator de emisiuni muzicale în anii ’70- ‘80

Revino la meniul principal

Rodion, intuiţia unui om de geniu

T: Toate lucrurile acestea le-aţi făcut dintr-o intuiţie sau le-aţi văzut la altcineva din vremea aceea?

R: Totul a fost imaginaţie. Într-o piesă adăugam 5-6 părţi, care fiecare putea să fie o piesă în sine. Eu am descoperit, fără să îmi dau seama că asta ar putea fi o mină de aur, că dintr-o piesă pot face ulterior alte 6, 8, 10 piese, prin sistemul pe care astăzi îl foloseşte frecvent un disk-jockey, tăierea unor secvenţe şi rearanjarea lor în alte structuri. La un moment dat m-am certat cu membrii trupei şi aveam nevoie de armonii. Aşa că am recurs la cele deja înregistrate şi le-am rearanjat. Făceam asta acum 30 de ani.

T: Care era contribuţia celorlalţi membri ai trupei, Gicu şi Adrian ?

R: Gicu şi Adrian erau interpreţi, erau instrumentişti. Gicu a avut şi el două piese, s-a trecut autor al piesei « Amintiri » deşi compoziţia era a unui prieten din Gherla, Iosif Baboş. Problema e discutabilă pentru că orchestraţia eu am făcut-o şi dacă am orchestrat o idee, eu sunt autorul moral al piesei. La fel şi la « Liniştea nopţii » care era ideea lui Petrică Şovăială, care şi-a declarat şi el compoziţia. Pentru felul în care sună însă piesa, este doar meritul meu. Petrică a cântat doar nişte acorduri descompuse.

T: În anii ’70 existau puţini oameni care experimentau în România, vă amintiţi de cineva anume?

R: Eu am fost un om ascuns între patru pereţi şi spre ruşinea mea poate, ar fi fost mai bine să cunosc oameni. Însă nu asta m-a interesat. Din punctul de vedere al publicului, noi am fost formaţia revelaţie a anilor 77-83 şi ceea ce noi am prezentat a făcut furori în ţară, în timp ce Adrian Enescu a avut sintetizatoare însă nu a făcut furori în ţară.

T: În formula de concert piesele sunau la fel ? Pentru ca piesele erau elaborate.

R: Ăsta a fost un handicap pentru noi. Piesele nu puteau suna la fel, ar fi trebuit să avem 15 persoane pe scenă ca să sune aşa. Ar fi trebuit să fiu un fel de Goran Bregovici sau să fac play back.

„Auzisem de Rodion GA încă din liceu şi mi s-a părut fascinant, chiar halucinant soundul acela, mai ales pentru acei ani. Când am ajuns student la Cluj, în 1983, Rodion avea multe piese care mergeau pe Radio Cluj şi ţineau capul clasamentelor . Pe vremurile acelea topurile erau populate de Semnal, Compact, FFN, Sfinx, iar Rodion GA le dădea o culoare aparte. Mi-am dorit mult să îl cunosc pe Rodion şi acest lucru s-a întâmplat prin 1984 când i-am făcut o vizită acasă. Eram fascinat de experimentalismul său, de magnetofoane, delay-uri, benzi preparate, sintetizatoare. El făcea ceea ce îmi doream şi eu să fac, să experimentez prin fuziune cu tehnologia. Mai târziu, ne-am întâlnit la festivalurile de Rock, Top T , de la Buzău, de exemplu. Pe atunci eu eram acolo cu Kappa, iar Kovacs Laszlo, viitorul meu coleg din Kappa, cânta cu Rodion. Am fost la câteva repetiţii ale lor, undeva pe Dorobanţilor. Pe lângă disciplina de fier impusă de Rodion, nu pot să uit două lucruri : volumele la care se cânta erau apocaliptice, iar Rodion avea o chitară cu nişte corzi extrem de dure, parcă ai fi cântat la cablu de frână de bicicletă. Acum câţiva ani am salutat reîntoarcerea sa pe scena muzicală. Mi se pare că mai are multe de spus şi, fără îndoială este mult mai modern decât alţii care i-ar putea fi nepoţi.”

Sandy Deac, compozitor şi muzician al unor trupe celebre în anii ’80 – ’90

Revino la meniul principal

„Rodion chiar mi-a plăcut… când l-am cunoscut a fost cu aproape 30 de ani în urmă… un băiat subţirel cu o privire iscoditoare şi mereu în ” alertă”. M-a impresionat de prima dată. Ceea ce pentru alţii putea părea a fi „un tip ciudat”, pentru mine (şi colegii mei din Compact din anii 80 de la Clubul Studenţilor Babeş-Bolyai) Rodion a fost un deschizător de drumuri. Incredibil câtă inventivitate avea şi cum reuşea să găsească sunete noi, sunete pe care alţii nu le-ar fi folosit în muzica lor. M-a frapat felul în care înţelegea să combine sunete şi ritmuri, un mod care m-a impresionat de atunci, de la început. Am fost în câteva concerte cu Rodion GA, un nume foarte cunoscut în perioada aceea, cu multe difuzări la radio şi cu succes la public. Rămân şi azi un admirator al muzicii lui Rodion şi dacă aş şti că se pregăteşte un come back al acestei trupe nu aş putea decât să fiu bucuros şi să-i doresc succes.”

Paul Ciuci, coleg de generaţie şi liderul unei alte trupe de mare succes din Cluj

„Rodion e un personaj! Mă întreb ce ar fi făcut dacă ar fi activat în occident. Nu ştiu dacă era mai mult electronist sau muzician, nu ştiu ce mai face acum, dar creativitatea lui şi modul inedit de a aborda chestiunile legate de muzică l-au detaşat de restul. Păcat că intensitatea nu a beneficiat de coerenţă. Cum ar suna acum un concert cu muzica lui?”

Berti Barbera, muzican şi realizator de emisiuni la TVR 1

 

Revino la meniul principal
T: Cum era Alpha Centauri ?

R: În mod surprinzător piesa asta a fost construită din plictiseală, din odihnă. A fost un respiro între piesele mai nervoase şi am lăsat sunete mai lungi, am introdus percuţia… e o piesă care te lasă să visezi, e o piesă odihnitoare şi foarte curată. Îmi amintesc că am folosit o jucărie, o clapă Casio VL1, de unde am folosit naiul, flautul şi oboiul.

Rodion în topuri şi niciodată în studiourile vremii

http://imaginidinvis.ro/wp-content/themes/rhapsody/plugins/dzs-imageeffects/img/over2.pngT: La Radio Cluj, în studio aţi înregistrat vreodată ?

R: Doar de două ori şi nici atunci nu am tras o piesă din cap până în coadă. Ştiu că în jurul nostru s-a creat un mit, lumea credea că noi avem zeci de sintetizatoare, dar singurul sintetizator a fost capul meu şi imaginaţia mea. Acesta este adevărul. Uneori am făcut efectele de sintetizator cu jucării trecute prin delay, prin flanger, prin supraimprimări, efectiv puneam acul pe roşu la magnetofon. Fiind un estet, eu nu puteam lăsa din mână ceva ce nu suna bine şi până am definitivat ceva am muncit şi a ieşit bine, asta este rezultatul. Eu mereu dădeam compoziţiile în numele trupei, deşi eu făceam totul. Mie mi s-a părut că sună mult mai bine cuvântul de grup, părea mai masiv şi în plus nu prea îmi plăceau soliştii. Nici Vanghelis sau Brian Ferry când au cântat singuri parcă nu mai erau acolo unde trebuia. Dacă aţi ascultat piesa « Ore »… seamănă cu « Paradoxul »? Pentru că aici e armonia de la « Ore » în altă ordine, la care am adăugat altă temă, distorsiuni şi alte voci. « Stele şi lumini », « Caravane » sunt făcute tot din « Ore ».

T: Cum s-a întâmplat că au ajuns piesele în topuri ? La Cluj aţi avut fani probabil însă la Bucureşti cine vă cunoştea?

R: Eu cred că soundul nostru a fost inconfundabil. Muzica mea aruncă oamenii în sus, le ridică părul pe mână. În mod repetat mi se spunea că trezeşte fiori.

T: Dar muzicienii din perioada aia cum v-au privit?

R: Foarte bine ! Deşi ei făceau cu totul altceva, erau entuziasmaţi. Mie îmi plăcea Phoenix. Aveau un sound masiv.

 

Revino la meniul principal
T: Cum s-a produs filmarea, păstrată şi astăzi, din cadrul programului de Revelion 83 la Televiziunea Naţională ?

R: “Stele şi lumini” a fost o piesă mai vast construită. De fapt aşa erau toate piesele mele, monumentale. Genul ăsta nu este specificat nicăieri şi eu chiar l-aş introduce pentru că este foarte expresiv. La televiziune am avut în jur de 30 de apariţii, şi la Cluj, şi la Mangalia şi la Costineşti. La Bucureşti, Petre Magdin avea Top 5 şi am apărut atunci alături de Cristal, Iris, Roşu şi Negru, luând locul unu cu piesa “Paradox”. Nu era o muzică de modă care astăzi apare şi mâine dispare, ci chiar o piesă monumentală.

T: Care este povestea piesei “În liniştea nopţii”, unul dintre marile succese ale trupei ?

R: Ideea a fost a lui Petrică Şovăiala care tocmai absolvise Conservatorul atunci. Cântecul este “îmbrăcat” de mine acasă, structura îmi aparţine. Petrică a cântat pianul, eu flautul, ghitara, vocile şi încă 7 instrumente. A fost singura noastră colaborare, el urmând să cânte mai apoi în trupă Quadrant un rock progresiv.

Rodion în secolul 21

http://imaginidinvis.ro/wp-content/themes/rhapsody/plugins/dzs-imageeffects/img/over2.pngT: Dacă ar fi să vă apucaţi acum, cu toată tehnologia care este, cu programele de calculator, cu tonele de instrumente, cum ar suna muzica ?

R: Tot cam aşa. Am un caiet de impresii de acum 30 de ani şi cineva scria acolo că eu am făcut muzica mai repede cu 30 de ani. Am încă multe idei, chiar din perioada tinereţii, încât aş putea să trăiesc numai din ele, cred. Totul e imaginaţie pentru că nu instrumentele fac muzica! Azi multă lume are sintetizator cu posibilităţi enorme, însă fără imaginaţie ajung să cânte doar pe pian.

T: Aţi fost vreodată atras de muzica clasică sau de cea contemporană ? Acolo libertatea e mai mare.

R: Nu ! Deşi eu am făcut liceul de muzică, la clarinet, şi pedagogii au făcut atunci o greşeală. Eu crezusem că voi cânta la clarinet nişte melodii frumoase şi ei mă obligau să repet doar pasaje scurte, pasaje care sigur ar fi sunat bine în contextul unei orchestre, dar aşa fragmentate, păreau doar nişte sunete ciudat înlănţuite. Din cauza asta clarinetul nu mi-a plăcut, deşi are un sunet minunat. Dacă aş fi înţeles despre ce e vorba, altfel aş fi făcut atunci lucrurile şi poate astăzi nu aş fi fost aici unde sunt, poate eram doar un simplu instrumentist.

Revino la meniul principal

„Era un băiat foarte talentat. Eu îi predăm clarinet şi se descurca foarte bine. Totuşi, deşi asta se întâmplă acum 40 de ani, îmi amintesc că era un băiat visător şi puţin cam naiv. De când a terminat nu mai ştiu nimic de el. M-am mai întâlnit cu el o singură dată, pe stradă, şi mi-a spus ceva de o trupă.

Laszlo Gyuri, fostul său profesor de la liceul de muzică

T: Cum erau spectacolele Rodion G.A. ?

R: La noi spectacolele au fost numai dorinţe. Nu s-au finalizat în sensul în care eu aş fi dorit să fie un spectacol. Niciodată nu am putut să cântăm în concert ceea ce am realizat eu singur acasă. Piesele făcute de mine acasă depăşeau posibilităţile oricărei trupe din vremea aceea şi de azi. Pentru a fi bine trebuie mulţi instrumentişti şi numai atunci vor suna aceste piese. Altfel puteam să fac play-back sau semi play-back, cu pozitiv. Poate că în spectacol nu ar dăuna dacă ai avea şi un joc de lumini.

Rodion şi figura cea mai importantă în viaţă, mama

http://imaginidinvis.ro/wp-content/themes/rhapsody/plugins/dzs-imageeffects/img/over2.pngT: După moartea mamei dumneavoastră nu aţi mai cântat, dar e imposibil ca mintea să nu vă fie bântuită de idei noi.

R: E o luptă între gânduri la mine. Mama a murit în 89, la 72 de ani. Mi-a dat o educaţie cu moralitate. La şcoală am fost un visător, nu învăţam foarte bine şi mama mea când venea de la şedinţele cu părinţii spunea « numai mame fericite am văzut, dar eu nu am fost printre ele ! » Aşa că am avut regretul acesta de a nu avea ocazia să o fac fericită pe mama. Abia când am devenit celebru, şi mă dădeau la radio, mama era cea mai fericită şi ca să-şi ia revanşa fugea mereu la vecini să le spună. Atunci eram şi eu fericit. Ea murind, am simţit că nu mai am de ce să continui, aveam mereu un nod în gât.

T: În 1989 aţi apărut, semnând muzică, pe afişul unei piese de teatru regizate de Virgil Andrei Vâţă, la Teatrul Naţional Cluj. A fost o muzică scrisă special pentru spectacol sau au fost şi fragmente înregistrate anterior?

R: Au fost şi bucăţi noi dar şi câteva scrise în 83, cum ar fi “Marşul invidioşilor”, “Piramide”, “Salt 83”… a fost grozav! Am folosit şi colaje dintr-o lucrare de balet pentru care lucrasem deja, “Romeo şi Julieta”, adaptare pe care ar fi trebuit să o facă Alexandru Schneider, un coregraf şi maestru de balet din Timişoara. Spectacolul nu a mai avut loc şi s-au potrivit în “Armă secretă a lui Arhimede”. Virgil Andrei Vâţă a vrut să lase un document şi m-a şi filmat pe treptele teatrului. Interesant e că deşi toată lumea m-a felicitat, actorii, spectatorii, nu am primit nici un ban, deşi mi s-au promis contracte.

T: Care ar fi mesajul pe care l-aţi transmite tinerei generaţii de muzicieni?

R: Totul e un dar al sorţii, trebuie să fii născut pentru asta. Nici eu nu ştiu cum am reuşit să fac acest gen de muzică. Ţine şi de temperament şi cred că am putea folosi mai mult orientalismele şi balcanismele. Cred că fiecare compozitor a folosit muzica orientală în lucrări. Trebuie să fii original şi să asculţi şi multă muzică, pentru a evita asemănările. Prin stil şi originalitate vei fi cu 5 paşi înaintea fiecărei trupe. Beatlesul s-au remarcat prin originalitate, nu seamănă nici cu Rolling Stones, nici cu Bee Gees… Kinks la fel. Observăm că toţi sunt absolut originali. Eu cred că valoarea mea constă în faptul că astăzi, când sunt atât de multe stiluri în lume, cu atâtea trupe, eu am stilul meu, original. Multă lume spune despre mine că sunt un geniu, multă lumea spune că nu sunt normal, dar că sunt original asta este sigur. Asta e singura mea parte bună… originalitatea. Mai am şi acum piese şi idei din perioada tinereţii, pe care dacă acum m-aş apuca să le fac mi-ar ajunge încă 30 de ani! Aş ocupa toate locurile întâi în ţară, dacă asta nu ar depinde acum şi de … sănătatea mea.

 

 

Rodion, stăpânul difuzoarelor

http://imaginidinvis.ro/wp-content/themes/rhapsody/plugins/dzs-imageeffects/img/over2.pngT: Aţi avut ceva personal cu difuzoarele ! Nu le-aţi lăsat niciodată să se facă praf.

R: Sunt considerat regele difuzoarelor ! Toţi marii colecţionari de instrumente muzicale ţin mult la instrumentele create de om şi pentru că nu aveam bani să îmi duc difuzoarele la reparat am început să învăţ. Mai apoi toţi veneau la mine, şi de la Compact şi de la Semnal. Motivul a fost şi financiar dar şi o pasiune, pentru că sunt un perfecţionist, un fanatic pentru perfecţiune. Eu dacă am jucat tenis de masă atunci am jucat tenis de masă, dacă am reparat un difuzor atunci l-am reparat. Eu sunt un om cinstit şi corect. Nu îmi place să mint!

 

Aşa începe filmul documentar „Imagini din Vis”…
  • O productie:
  • Cu sprijinul: