Visam să fac film de paisprezece ani, de când încă mai dormeam cu operele lui Beckett și Ionescu sub pernă. De atunci am rămas cu o convingere: noi, românii, trăim într-o țară cu rădăcini adânc înfipte în absurd. Ideea de a face film documentar a venit ca o urmare firească. Cum să nu vrei să faci un film în România?
Pe Rodion l-am descoperit din „întâmplare”. „Un Portret”: aşa se intitula subiectul unui examen la Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj. Era vorba, daca țin bine minte, de cursul lui Dan Curean. Cosmina Pop, studentă la vremea aceea, îşi căuta omul-subiect pentru examen. Întâmplarea face ca Ionuț Ileșoi, care apare şi în film, să știe de „mitul” lui Rodion.
Aşa l-am cunoscut pe Rodion.
Știam că, la începutul anilor ‘80, Rodion era celebru pentru muzica lui. Dar nu am ascultat-o până nu am ajuns la el. N-am găsit nicăieri nicio informație, nicio trimitere la muzica lui, nicio înregistrare.
Rodion se mutase la țară: casa era un fel de laborator în construcție. Un șantier pe patru niveluri, toate încărcate cu obiecte dintre cele mai felurite, pe care Rodion le organiza încontinuu. La fel făcea cu grădina, cu câinii şi cu tot ce mai era acolo. După cum bine spunea, ne aflam în micul lui imperiu.
Din podul „imperial”, Rodion a coborât câteva benzi prăfuite. Așa am ascultat pentru prima data Rodion G.A.
Nu voi uita niciodată impactul pe care muzica lui a avut-o asupra mea. Omul acesta chiar făcuse muzică. Electrizantă. Prezentă.
Ce m-a determinat să fac filmul? Muzica lui. Faptul că el nu renunţase niciodată să creadă în ea. Spiritul lui, mai bine spus energia pe care o emana peste tot. Şi dorinţa mea de a cunoaşte şi înţelege în profunzime un spirit liber.
Am început prin a vrea să aflu care este cauza obscurității lui. Am sfârşit prin a experimenta secundă de secundă imaginile din vis. Marca Rodion.
Rodion a înțeles din prima clipă cum vom face filmul documentar și a intrat perfect „în rol”. În prima zi pe care am petrecut-o împreună, am săpat după fosile. La propriu.
Timp de trei săptămâni – şi nu exagerez – am căutat în toată casa lui Rodion arhiva cu imagini şi benzi de magnetofon. Într-un final, am găsit-o în podul şurei. Am avut norocul să descopăr şi o peliculă de 16 mm, pe care am digitalizat-o ulterior cu ajutorul lui Tárkányi János şi care constituie, în prezent, singurul document cinematografic al experienţei de zi cu zi a trupei Rodion GA. În cazul acestei pelicule, este extraordinar faptul că nu e cenzurată sau cosmetizată în vreun fel. Prezintă lucrurile exact aşa cum s-au întâmplat.
Încetul cu încetul, pe toată durata filmării, între mine şi Rodion s-a construit o relaţie care a făcut posibilă o experienţă pe care o duc şi o voi duce mai departe cu mine pretutindeni.
Raportul dintre noi – eu, regizor, el, subiect – a fost şi este unul de încredere. Fără ea, nu aş fi putut expune atât de profund viaţa unui om. Ceea ce a urmat a fost o călătorie fascinantă în universul personal al unui mare visător – Rodion Roșca. Un om care iubește şi cercetează viața sub toate formele ei. Dotat cu o ironie dintre cele mai fine şi având exerciţiul reuşitei şi eșecului de o viaţă, Rodion face „un rol” de zile mari, cu haz de necaz. Atenția la detalii, grija faţă de animalele din jur, povestea câinelui Muchi, relaţia cu oamenii din sat, raportarea la lucrurile sale, precum şi organizarea, recuperarea şi repararea lor sunt câteva dintre poveştile care construiesc filmul.
Titlul? Nu avea cum să fie altul decât „Imagini din vis”. Povestit de Rodion, visul descrie şi intuieşte perfect „facerea” filmului, de la prima până la ultima fotogramă. Iar acesta e doar punctul de plecare…
Să faci un film documentar, chiar şi în stil „cinéma vérité” nu e uşor, ai nevoie de ceva de care să te sprijini. Ori ești făcut pentru asta ori mai bine las-o baltă. Această formă a cinematografiei în primul rând se trăiește iar relația ta cu tine este esențiala. Îți face filmul, cum s-ar zice.
Satul seamănă cu un borcan, e un microcosmos cu capac. Ca să-l pot deschide trebuia să îmi dau rapid seama cu ce fel de oameni voi avea de-a face, dincolo de Rodion.
A filma luni la rând, într-un sat din România, nu e tocmai un lucru obişnuit pentru localnici. Au fost şi situații în care am ajuns la un pas de scandal: oamenii locului nu înţelegeau ce cautam acolo. Poate le încurcam socotelile, poate le era frică că filmez ceva ce nu trebuia ştiut. Satul românesc şi secretele lui.
Adevărul este că nimerisem pe un câmp de lupta. Rodion, de o parte. De cealaltă parte, satul. Şi pretutindeni în jur, martoră la tot ce se întâmpla, o minunăție de natură cu toată viața, moartea şi ritmurile ei.
Iar eu observând, disecând, învățând şi făcându-mi filmul. Extinzându-mi în fiecare zi limitele percepției. Înăuntru şi în afara a tot ce era acolo şi atunci.
Asta a turnat viață în mine.
Documentarul observaţional este o formă a cinematografiei extrem de solicitantă. Atât în procesul de producţie, cât şi în cel de montaj. Realitatea are tot timpul din lume, în vreme ce scopul tău este finit. Lucrezi cu hazardul şi, cu cât intervii mai mult în cadru, cu atât deviezi mai tare filmul. Propriile tale prejudecăţi distorsionează realitatea din faţa camerei şi, prin asta, te îndepărtezi de forma pură şi de magicul cinematografiei directe. Viziunea pe care o ai asupra filmului se fragmentează, iar ceea ce filmezi devine nesigur sau neverosimil.
Filmul documentar observaţional este ca un organism viu, mai mare decât tine. Îl controlezi doar atunci când reuşeşti să acţionezi în armonie cu el. Este incredibil ce se poate întâmpla în faţa camerei atunci când ochiul tău lasă lucrurile să respire.
Faptul că Rodion se afla acolo, atunci – se întâmpla pur şi simplu.
Afla mai mult despre Rodin GA Revino la meniul principal
